Germania lucrează la o lege care ar urma să limiteze drastic posibilitatea vânzării de maşini cu motoare diesel şi pe benzină începând din 2030 în favoarea maşinilor electrice şi a celor cu propulsie hibridă.

Germania şi-a asumat la începutul acestui an responsabilitatea de a scădea emisiile de dioxid de carbon cu 95% până în 2050, iar pentru a reuşi acest lucru şi-a luat angajamentul de a reduce emisiile maşinilor de pasageri cu 45% şi pe cele ale camioanelor cu 54%. 

În acest scop, autorităţile au lansat un draft pentru o lege dură care ar trebui să fie aplicată începând din 2030, iar o variantă finală este aşteptată să fie finalizată în următorii 2 ani. Noua lege va limita drastic posibilitatea de comercializare a maşinilor cu motoare diesel sau pe benzină pe teritoriul Germaniei în favoarea maşinilor electrice şi a celor hibride.

electriccar

"Guvernul federal vrea ca vasta majoritate a noilor înmatriculări să aibă transmisii electrice sau transmisii propulsate de carburant sintetic din surse regenerabile", se precizează în draftul legii.

În prezent, în Germania există 25.000 de maşini electrice şi 130.000 de maşini plug-in hybrid, comparativ cu cele 30 de milioane de maşini pe benzină şi 14.5 milioane de unităţi cu motoare diesel. 

"Va fi imposibil să reducem emisiile generate de transporturi fără o legislaţie care să impună direct sau indirect limitarea producţiei de maşini diesel şi pe benzină. Avem nevoie de o motivaţie pentru maşini electrice pentru ca Germania şi alte ţări să atingă ţintele de mediu asumate la conferinţa mondială despre climă de la Paris de anul trecut", afirmă Oliver Krischer, vicepreşedinte al Partidului Verzilor din Germania.

sursa: automarket.ro